Privirea mea citeşte suflete... Glasul meu rosteşte cuvinte stinse... Inima mea are aripi... În fiecare zi zboară spre cer...

Mihail Tănase are puterea, specifică exclusiv marilor spirite, de a transforma durerea și neputința în frumusețe pură. Pentru el, mai mult decât pentru mulți dintre noi, poezia este cheia care deschide lacătele către libertate, în toate sensurile ei: de mișcare, de adaptare, de expresie profundă.

Când eram copil bunicul îmi povestea multe, despre oameni buni şi oameni răi, îmi povestea viaţa lui, mergând prin pădure după bureţi şi pădurea îi amplifica lacrima în care îşi jelea soţia - pe bunica - ce a murit tânară la doar şase luni după ce acesta s-a întors din război. Stând lângă el mi se părea că întreaga pădure...